Desfășurată la Romexpo, între 25-27.11, ediția a 18-a GOODWINE s-a bucurat atât de aprecierea publicului cât și a participanților interni și externi.

 

Mizând pe interesul publicului, dar și al participanților, organizatorii GoodWine au stabilit deja data și strategia celei de-a 19-a ediții, care va avea loc în primăvara lui 2017: 31 Martie – 2 Aprilie.

 

Începând cu această ediție, târgul se va desfășura în două pavilioane Romexpo: C4 și C5.

 

Evenimentele conexe, masterclass-uri și seminarii, se vor reîntoarce într-un număr chiar și mai mare. Pe parcursul celor 3 zile de targ, sălile Eminescu și Sadoveanu vor fi la dispoziția expozanților în limita disponibilității. Numărul maxim de evenimente va fi de 12, iar durata maximă de 1h. Programarea se va face pe baza aprobării cererilor venite din partea expozanților și a partenerilor.

 

În 2016, la GoodWine a debutat conceptul inovator numit VIP Lounge, o secțiune cu acces special în cadrul târgului, unde au fost prezentate publicului vinuri, coniac și șampanie din categoria premium și superpremium. În 2017 acest concept va fi extins, pentru a prezenta publicului o gamă și mai largă de astfel de produse. Toate produsele prezentate vor trebui să se încadreze în categoria premium sau superpremium, iar toți expozanții vor fi invitați să recomande astfel de produse din portofoliul propriu, urmând ca selecția finală sa fie anunțată la o data ulterioară.

Lasă un comentariu

Moderarea comentariilor este activată. Poate dura ceva timp până ce comentariul tău va fi aprobat.